Liderul grupării infracționale din dosarul fraudelor bancare de 22 de milioane de euro, Daniel Ruse, a candidat ca independent la alegerile din 2008 pentru Primăria Oltenița, iar apoi, scrie presa locală, și-a cumpărat o fermă de porci și ar fi coordonat obținerea de credite cu documente false.
Originar din județul Călărași, Ruse a fost al patrulea la alegerile din 2008 pentru funcția de primar din Oltenița, obținând doar 9,24% din voturi, conform datelor Biroului Electoral Central.
Ulterior, după cum relatează presa locală, Ruse și-a cumpărat o fermă de porci care cuprindea 100 de hectare de teren și construcțiile aferente.
Pentru a investi în fermă, el ar fi luat un credit de 10 milioane de euro, după care, potrivit editia.ro, a pus niște muncitori „să taie toate construcțiile de pe terenul respectiv, pentru a le vinde ulterior la fier vechi”.
Ruse ar fi coordonat obținerea creditelor din dosarul fraudelor de 22 de milioane de euro, însușindu-și 75% din valoarea acestora, după cum notează tot editia.ro.
Pe plan local, Ruse este cunoscut cu porecla „Tene”, iar din grupul său infracțional ar face parte, printre alții, frații Moga, și ei cu notorietate în județul Călărași, potrivit unor surse judiciare. Unul dintre frații Moga este finul lui Ruse, conform acelorași surse.
Atât Ruse, cât și frații Moga, au fost duși la audieri joi, la sediul DIICOT București.
În acest dosar, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au emis, joi după-amiază, șapte mandate de reținere în dosarul fraudelor bancare de 22 de milioane de euro, audierile continuând la sediul DIICOT București.
Surse judiciare au precizat, pentru MEDIAFAX, că persoanele reținute până în prezent nu sunt din rândul celor care dețineau funcții la Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri și la Ministerul Economiei.
Toți cei reținuți pentru 24 de ore au fost duși în arestul central al Poliției Capitalei.
La audieri au fost aduse, joi, o sută de persoane, între care angajați ministeriali, după ce anchetatorii au descins la locuințele a 50 de suspecți și la sediile societățile acestora din București, Ilfov, Călărași și Giurgiu.
Învinuiții din dosar sunt acuzați că ar fi obținut, în mod ilegal, de la Ministerul Economiei, Comerțului si Mediului de Afaceri, in baza unor documente falsificate, finanțarea unor proiecte de achiziții utilaje, prin intermediul unor societati comerciale controlate de către liderii grupării, potrivit DIICOT.
Activitatea infracțională a fost sprijinită, au arătat procurorii, de către învinuiții Aurel Șaramet, având calitatea de director al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Alexandru Claudiu Cercel-Duca , vicepreședinte BRD, Mihai Grigoroiu, Cătălin Ionuț Roșu și Andrei Atanasiu, angajați în cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, și Florian Dragoș Diaconescu.
„Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București și Biroul Teritorial Călărași, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO București au procedat la destructurarea unui grup infracțional organizat, constituit din 48 de persoane, specializat în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și spălarea banilor. În acest sens, la data de 1 noiembrie 2012, procurorii DIICOT au efectuat un număr de 50 de percheziții domiciliare la locuințele învinuiților precum si la sediile unor societati comerciale din municipiul București și județele Ilfov, Călărași și Giurgiu”, se arată într-un comunicat al Direcției.
Potrivit sursei citate, în perioada 2010-2012, membrii grupului infracțional organizat, sub coordonarea liderului Daniel Ruse, au realizat beneficii financiare substanțiale prin fraude bancare, respectiv obținerea sau încercarea de a obține un număr de 40 de credite de la 16 unități bancare de pe teritoriul României, prin utilizarea unor documente falsificate.